Subiectul legat de lucrarea Duhului Sfânt pare interminabil.

Este o temă controversată tocmai de aceea insist, deși este foarte dificil (dacă nu cumva imposibil) de îndreptat ceea ce a crescut strâmb - consemnează Solomon. Totuși eu n-aș abandona și încă mai încerc... Situația este una complicată deoarece pentru unii (nu puțini) moștenirea confesională este mai presus de învățătura Scripturii. Fixul nu le permite nici să mai raționeze. E un „program” la care au fost conectați. Orice altă explicatie ce nu face parte din program este erezie.

Studiul de față pornește de la o afirmație auzită în mod  în repetat în care este mărturisită „minunea” prin care Dumnezeu  botează cu Duhul Sfânt  persoane în ultimele clipe din viață. Când să-și dea duhul  cei din preajmă observă la muribund câteva bolboroseli ce le-au considerat vorbire în alte limbi.

Cum să clasific o asemenea afirmație?

Dragul meu: E bine să știi că Dumnezeu nu dă Duhul Sfânt celor morți deoarece ei nu au nevoie de El. El a pus la timpul potrivit și la dispoziția tuturor oamenilor darul promis cu un scop bine determinat considerând că le va fi de mare folos cât sunt în viață. Când ești pe moarte, sau ai murit, este deja prea târziu... (Evrei 4/1)

Nimeni nu este în necunoștință de cauză  că întreg procesul de mântuire a fost dus cu bine la capăt de  Mântuitorul - Isus. O dată încheiată misiunea, El s-a reîntors în cer la dreapta Tatălui. „Eu te-am proslăvit pe pământ, sfârșind lucrarea pe care Mi-ai dat s-o fac.” (Ioan 17/5)

Numai că mântuirea nu ar fi avut nici un efect (rezultat) dacă nu ar fi fost cineva cu putere de convingere să o IMPLEMENTEZE în viața omului. Tocmai pentru aceasta a fost trimis Duhul Sfânt.

Pentru un vocabular cât mai aproape de spiritul Bibliei, trebuie să spun că Dumnezeu NU dă Duhul Sfânt ori de câte ori cineva i-L cere. El a promis și  a făcut întocmai: A TURNAT DIN DUHUL SĂU PESTE ORICE FĂPTURĂ - o dată pentru totdeauna. Tornadă. ( Fapte 2/17) Exact ca ploaia ce cade peste cei buni și peste cei răi. Aceasta înseamnă negreșit că orice făptură omenească intră în contact cu Duhul Sfânt.

Așadar: „Domiciliul” Duhului Sfânt este aici pe pământ. Activitatea Sa este legată de mântuirea omului.

Deși este o Persoană dumnezeiască de aceeași natură cu predecesorul Său, nu va fi întâlnit pe stradă sau văzut cu ochiul liber. El este duh - iar un duh nu are carne și oase.

Dacă Mântuitorul Isus aflat în trup omenesc străbătea satele și cetățile fiind în căutarea celor pierduți, Duhul Sfânt aplică direct la inima (mintea) omului în căutarea unui loc de poposire. În misiunea Sa pământească, Isus n-a intrat în contact și n-a ajuns la orice om, dar Duhul Sfânt ajunge la orice inimă. Citim: „Iată Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine.” (Apoc. 3/20)

Scopul căutării este cinarea care înseamnă PĂRTĂȘIE.

Însă pentru a intra în această relație sunt necesare urechi ce aud, bunăvoință de a deschide și plăcerea de a accepta să intre.

Începe cinarea (părtășia) promisă. În ce constă ea?

În momentul în care Duhul Sfânt intră, casa ( mintea) se umple de lumină. „Cugetul meu luminat de Duhul Sfânt... " - spunea apostolul Pavel. (Rom. 9/1) Deși mintea necredincioasă a fost orbită de dumnezeul acestui veac să nu vadă strălucind lumina... ( 2 Cor. 4/4) lucrurile au luat o altă turnură. Întunericul a dispărut. Lumina este cea ce îi dă posibilitatea omului să vadă și să se convingă cât este de păcătos.

Să ne reamintim de cuvintele rostite de Isus cu privire la scopul venirii Duhului Sfânt pe pământ:

„Când va veni El va dovedi lumea vinovată în ce privește păcatul... "

Părtășia începe cu conșientizarea stării de păcat. „Lumina” face lumină. Este primul pas, dar insuficient dacă omul se oprește doar la conștientizare (convingere)

Pasul următor este dorința de a face ceva în sensul schimbării modului de viață. Cu siguranță că aceasta începe cu gândirea: „Să nu mai trăiți cum trăiesc păgânii în desărtăciunea gândurilor, având mintea întunecată... " (Efes. 4/17,18) Așa se manifestă un om cu mintea întunecată. Dar un om ce a pătruns în el lumina Duhului, continuă să trăiască la fel? NU. Începe o viață nouă (Rom. 6/4 ). Pentru aceasta este nevoie de o inimă (minte) înnoită.

„... să vă dezbrăcați de omul cel vechi și să vă înnoiți în duhul minții voastre, îmbrăcându-va cu omul cel nou după chipul lui Dumnezeu de o neprihănire și sfințenie pe care o dă adevărul." (Efes. 4/22- 24) Acest proces se numește NAȘTEREA DIN NOU.

Foarte important: Nașterea din nou (deși implică și vointa omului) nu este rezultatul destoiniciei noastre, ci este lucrarea Duhului Sfânt.

„El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci prin îndurarea lui, prin spălarea nașterii din nou și înnoirea lucrată de Duhul Sfânt." ( Tit 3/5) Este începutul călătoriei pe calea cea nouă și vie.

O primă concluzie: Având în vedere că Duhul Sfânt realizează nașterea din nou prin Cuvântul Evangheliei - sămânța din care rezultă conceperea - este absolut obligatoriu ca omul să se umple de Duh Sfânt la convertire după modelul apostolului Pavel ce a pus bazele doctrinei Duhului pentru biserici.

Altă posibilitate nu există. Prin umplere înțelegem punerea la dispozitia Duhului toată inima ca el să controleze toate compartimentele vieții. Nu eul nostru, nu firea pământească. Control total a Duhului Sfânt deoarece la mijloc nu mai este voia noastră, ci voia Sa cea bună plăcută și desăvârșită. Această formă de supunere ca rezultat a plinătății Duhui se numește: călăuzire. „Zic dar umblați călăuziți de Duhul și nu împliniți poftele firii pământești." - cere apostolul Pavel. (Gal. 5/20)

Dacă tot am vorbit de naștere din care rezultă calitatea de copil a lui Dumnezeu, este bine de știut că tocmai această călăuzire (conformare) confirmă paternitatea.

„Toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu, sunt fii ai lui Dumnezeu." (Rom. 8/14)

Călăuzirea are ca rezultat și poate fi dovedită prin faptă (roada) numită roada Duhului. (Gal. 5/22) In acest mod am ajuns la o etapă superioară în ce priveste lucrarea Duhului în viața omului - roada.

Dacă tot am vorbit de umplerea Duhului la convertire această plinătate poate fi dovedită - dar nu cu vorbe promovate de o anumită confesiune - ci cu roade (rezultate) „plini de roada neprihănirii spre slava și lauda lui Dumnezeu." (Fil. 1/11) Toate virtuțiile creștine ce compun roada sunt foarte importante, dar mie mi-a atras atenția una în mod deosebit: înfrânarea poftelor. Dacă până aici ai fost fără frână (desfrânat) de aici înainte lucrurile se schimbă, deoarece un alt scop al Duhului în viața omului este de a-l ajuta pe creștin să trăiască în sfințenie. (curăție) „... prin sfințirea lucrată de Duhul Sfânt... " (1Petru 1/2) În caz de cădere specifică omului aflat într-o luptă permanenentă cu poftele rele a firii pământești, scopul Duhului este de a mijloci pentru ridicarea (reabilitarea ) sa. „Tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră... " ( Rom. 8/26)

Acest nivel este cadru potrivit ca Duhul Sfânt să-ți dea din darurile Sale. Pe care voieste El și nu pe care vrei tu. După voința Sa și nu după dorința ta, deoarece darurile NU SE CER. El știe cel mai bine ce dar ți se potrivește. Criteriul după care dă darul este „puterea fiecăruia". (Matei 25/15) Nimeni nu pune o greutate de 50 de kilograme în spatele unui copil. Printre toate darurile Duhului pregătite pentru cei ce au parcurs acest itinerar poate fi și darul vorbirii în alte limbi atât de mediatizat și controversat în mediul creștin.

Dacă până în ziua de astăzi cineva te-a învățat că scopul Duhului Sfânt este doar vorbirea în alte limbi și că acesta ar fi semnul primirii află că te-a înșelat. În iad vor fi și dintre cei ce au pretins că au vorbit ceva în altă limbă, dar nu au trecut prin etapele de prelucrare. Vorbirea în alte limbi este un dar al Duhului și nu un semn al primirii Duhului.

Semnul primirii (acceptării) sunt etapele amintite până aici. Dacă vrem să le compactăm devine un singur semn compus din:

- nașterea din nou (înnoirea Tit 3/5)

- roada (Gal. 5/22)

- sfințirea ( 1Petru 1/2)

- darurile (1 Cor. 12)

Modul de lucru a Duhului în viața noastră, cât și modul în care mântuirea poate fi pusă în practică într-um mod plăcut Lui, trebuie mărturisit și altora. Numai că aceasta se poate face doar dacă ai puterea mărturiei practice și verbale potrivită pentru un ucenic: „... voi veți primi o putere când se va pogorâ Duhul Sfânt și-Mi veți fi martori... " (Fapte 1/8) Numai că și această putere este interpretată greșit și pusă pe seama unor manifestări carismatice zgomotoase și gălăgioase și nu pe mărturie...

Concluzie finală:

Tot ce am menționat aici este învățătură biblică și nu păreri omenești. Dacă pretinzi că ai Duhul lui Dumnezeu toate aceste lucruri atât de necesare trebuia să le știi și tu deoarece „... ungerea  pe care ați primit-o de la El rămâne în voi și nu aveți trebuință să vă învețe cineva... "

Da, „Vorbim despre ele nu cu vorbiri învățate de la înțelepciunea omenească, ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt, întrebuințând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovnicești" (1Cor. 1/ 13)

Vorbire ce ajută la înțelegerea scopului Duhului în viața noastră.

Fiți binecuvântați!